

După nenumărate amânări, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de cei 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Potrivit Curții, argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Parlamentul adopta în luna mai, anul trecut, proiectul inițiat de Daniel Zamfir ce prevede plafonarea dobânzilor la credite dar și darea în plată cu criterii de impreviziune, iar CCR era sesizată de PNL.
Plenul…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.bankingnews.ro
Autor: Gabriela Dinu