
Proprietari, administratori și utilizatori de construcții au fost controlați de către inspectorii ISC în ceea ce privește respectarea obligațiilor de a organiza și efectua activități de urmărire a comportării în timp a construcțiilor pe baza cerințelor cuprinse în cărțile tehnice ale construcțiilor.
Inspectorii ISC au efectuat controale privind exploatarea construcțiilor, managementul calității și performanța energetică a clădirilor.
Astfel, în perioada octombrie-decembrie, inspectorii ISC au efectuat 210 astfel de controale, mult mai puține față de anul anterior, din cauza crizei medicale în care ne aflăm. Spre comparație, în aceeași perioadă a anului precedent, au fost realizate 405 de controale.
Au fost dispuse 209 măsuri ca urmare a neconformităților cu grad mare de repetabilitate, care…
Citește aici tot articolul
Articol publicat pe: www.arenaconstruct.ro
Autor: ARENA Constructiilor