Executarea silită în ceasul al 13-lea. Alexandru Păunescu: În cadrul CSALB se pot găsi formule de eșalonare a datoriei, se poate obține o diminuare a costurilor pentru motive medicale sau sociale justificate și chiar se poate suspenda executarea silită

Alexandru Păunescu: Consumatorii trebuie să știe că este foarte dificilă atât acceptarea negocierii de către bancă, cât și concilierea în sine, dacă au început demersurile de executare silită.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a primit în anii 2020 și 2021, din partea unor consumatori împotriva cărora s-a început procedura de executare silită, peste 130 de cereri de negociere cu banca. Cu toate că băncile se aflau deja în faza de recuperare a sumelor neachitate de către consumatori, ceea ce limitează posibilitatea părților de a negocia prin intermediul CSALB, în 5 situații diferite acestea au acceptat să intre în conciliere, potrivit unui comunicat  de presă al Centrului.

Toate cele 5 dosare au avut ca soluție acceptarea de către bancă a unor angajamente de…

Citește aici tot articolul

Articol publicat pe: www.bankingnews.ro
Autor: Gabriela Dinu