[ad_1]
Reporter: Domnule preşedinte, a devenit deja o tradiţie parteneriatul dintre notarii publici, reprezentaţi de UNNPR, şi ziarul BURSA, parteneriat în cadrul căruia am dezbătut pe teme de actualitate din sectorul în care activaţi. Privind retrospectiv, care consideraţi că au fost principalele provocări cu care s-a confruntat profesia?
Dumitru Viorel Mănescu: Anul trecut a fost rodnic, din punctul nostru de vedere. Provocările din anii anteriori au rodit realizările profesiei din 2024, ceea ce mă face să apreciez această perioadă ca fiind una de creştere, de evoluţie, de atingere a unor obiective importante nu doar pentru notarii publici, ci şi pentru întreaga societate. Mă refer aici la concretizarea unor iniţiative legislative, la maturizarea unor parteneriate absolut necesare pentru siguranţa juridică a…
Citește aici tot articolul
[ad_2]
Articol publicat pe: www.bursa.ro
Autor:



